Prima zăpadă cu Pagalou

Prima zăpadă cu Pagalou

Dani, micuțul H, 15 ianuarie, prima întâlnire cu zăpada și prima joacă cu un panou de trasare cu spirală în anul 2021.

Așezați la masă, concentrați pe un Panou de trasare cu spirală Montessori sau cum îi spunem noi “Labirintul”.

H, 5 ani, diagnosticat cu autism, frecventează cabinetul meu de terapie ocupațională de mai bine de jumătate de an. Prima iarnă împreună, iar astăzi, prima zăpadă împreună. Memorabil!

Deodată H, își îndreaptă atenția către ferestre, unde fulgi de nea, mari, se zăresc. Se ridică și aleargă până în capătul camerei. Neavând un limbaj expresiv încă bogat și dezvoltat, își exprimă entuziasmul strigandu-mi numele repetitiv ,,Dani, Dani, Dani!”, sărind și arătând cu degetul spre ninsoare.

Îi simt bucuria și mă alătur lui. Cum altfel? L-am așezat pe un scaun, în picioare, iar eu lângă el. Urmăream fulgii cum își găseau locul în peisaj. Seară, dar totuși atât de multă lumină! Ne strângeam de mâini și o emoție din copilărie m-a cuprins. Minute întregi am stat, am privit. Liniște.

H, se ajuta întotdeauna de limbajul nonverbal pentru a își exprima emoțiile, de aceea, am hotarât să îl las să decidă singur când dorește sa coboare de pe scaun și să reintrăm împreună în labirint.

Între timp, inspirată de ninsoare, cuprinsă de emoția copilăriei și simțind energia lui, o idee mi-a dat năvală în minte. El decide sa coboare de pe scaun, iar eu ma îndrept către dulap știind că am acolo o cutie plină cu zăpadă artificială, rămasă dintr-o activitate desfășurată cu câteva zile în urmă. A venit momentul sa marcăm prima ninsoare cu H și Pagalou în acest an. Am denumit cutia “comoara cu nea”. “Nea” fiind un cuvânt pe care el îl putea pronunța cu ușurință.

Tare încântați am am mai fost! Ochii ne sclipeau, zâmbeam. Bun venit din nou în labirint! De data aceasta am ales sa lucram pe jos, pe pardoseală, relaxați. Iată-ne concentrați!

Am adăugat pe lângă Panoul Montessori și “comoara cu nea” și un sac din bumbac ce conține accesorii Pagalou,  fabricate manual din lemn de fag și finisate cu ulei de in. Este vorba despre o lopățică, bile simple și ghinde colorate.  “Neaua” a fost transferata într-un recipient din lut, păstrând astfel vie esența și educația Montessori aproape de noi.

Toate se află în fata noastră. Bun! Și acum? Și acum vom ninge în tot Labirintul!

H primește ajutor pentru transferarea zăpezii din recipient în labirint, folosindu-se de lopățică. Un exercițiu care contribuie la dezvoltarea abilități motrice fine, concentrare și coordonare ochi-mână. Aceste exerciții au o importanță mare în viața oricărui copil, dar mai ales a unui copil diagnosticat cu autism. Ele trebuie introduse în activitățile zilnice, sub diverse forme distractive si creative.

Zăpadă peste tot! Cuvântul “nea” răsuna în cabinet. Ochii spre fereastră, ochii spre labirint, ochii sclipind.

Panoul de trasare Montessori de la Pagalou Toys provoacă copilul la rezolvarea labirintului, fiind o jucărie creativă și meditativă; aceasta vine la pachet împreună cu 5 bile și un creion care ajuta la dezvoltarea abilităților de scriere și de învățare a semicercului și cercului.

Labirintul este nins! Ce frumos s-a așezat albul pe lem! Contrast.

  • Gata, H! Ai reușit!

Zâmbește și desface sacul din bumbac, curios sa vadă ce se afla în interior. Ghindele colorate și biluțele își găsesc imediat locul pe un panou de trasare cu spirala. H le strânge în mană și le așază, una câte una, în labirint, creând astfel un efect vizual plăcut.

  • Bravo, H! Te descurci!

Încurajările, texturile jocului, peisajul, ninsoarea, energia, Pagalou – toate împreună au reușit sa aducă emoție puternica în activitatea noastră din aceasta zi.

Educația Montessori rămâne prezentă cu ajutorul echipei Pagalou Toys, iar jucăriile lor educative nu trebuie sa lipsească din casele voastre, din camerele copiilor, din cabinetele de terapie, din săli de clasă sau grădinițe.

PS. : Avem nevoie de voi!

 

Cu zâmbet și căldură,

Daniela Mâniosu, terapeut ocupațional, ABA.

Share this post


You've just added this product to the cart:

YOUR CART
1